Posts tagged “vis

Femeile, visul cel mai frumos al tuturor bărbaţilor

   Negarea devine nonsens, mai ales într-o astfel de zi. Atunci când simt că sunt iubite,  femeile devin explozive, se transformă într-un izvor nesecat de pasiune şi dorinţă. 

 Imprevizibile, originale, rafinate, înflăcărate, entuziaste, vorbăreţe sau tăcute, generoase, dezinhibate, senzuale, provocatoare, inteligente, pline de idei, pregătite să inventeze orice, oricând, femeile reprezintă visul cel mai frumos al tuturor bărbaţilor.

  Luna martie este luna lor. Este acel moment din an când sunt pregătite să înflorească în preajma bărbatului şi nu uită să-i amintească, discret, că s-au născut pentru a fi iubite şi respectate. 

 Dacă vom transforma femeile în primăvară şi primăvara în femei, întreaga lume a bărbaţilor va asista la un spectacol fulminant de culoare, candoare, şarm, senzualitate şi mister.

Geanina Lisandru

8MARTIE


Imagine

Fericire

geanina lisandru despre fericire


Dacă…

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Joseph Rudyard Kipling – (n. 30 decembrie 1865, Bombay, India – d. 18 ianuarie 1936)

387px-Rudyard_Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


3 ceasuri bune

Dacă e marți…sunt 3 ceasuri bune…printre bloguri, incursiune cu efuziune

Voi încerca și astăzi să țin planeta Marte pe loc pentru a transforma cele 3 ceasuri în ceva numai bun de privit, citit și încântat sufletul. Privesc cu ochii blânzi către minunăția de blog care a luat naștere, doar de câteva zile, din dorința de a împărtăși celor din jur frumosul și candoarea poeziei născută din fotografie.

Totul devine fragil…Atunci când viaţa rămâne doar o frumoasă poveste de adormit copiii…

Această prezentare necesită JavaScript.

iar Visele se întrepătrund şi învaţă să trăiască unele în altele…

Mai spun doar atât – Wonderful Life…plec fredonând către orizontul altei galerii în care bunul gust se împletește în mii de culori cu ,,Florile care ajung să parfumeze însăşi mâna care le striveşte.”- Vladimir Ghika  pentru  eternitate

Această prezentare necesită JavaScript.

totul se purifică și devine esență, măr, iarnă

Această prezentare necesită JavaScript.

My long two-pointed ladder’s sticking through a tree
Toward heaven still.
And there’s a barrel that I didn’t fill
Beside it, and there may be two or three
Apples I didn’t pick upon some bough.
But I am done with apple-picking now.
Essence of winter sleep is on the night,
The scent of apples; I am drowsing off. “

After Apple Picking 

by Robert Frost

Astăzi nu am scris numele autorilor blogurilor menționate. Vă las plăcerea de a-i descoperi cu aceeași curiozitate care s-a născut în interiorul ființei mele la primul contact cu poezia și fotografia , ambele născute din același crez, pasiunea și dragostea pentru frumos.

Geanina Lisandru

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor, incursiune cu efuziune!


Imagine

Remember – Misiune îndeplinită

geanina lisandru misiune


portret de miner în alb și negru

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Bogdan Onin

pe locurile din spate aud o tuse.
sună oribil de parcă aerul se sparge în ţăndări.
mă întorc doar puțin, să-l privesc.
ochii adânciţi în orbite mă străpung,
dar privirea i se oprește undeva,
dincolo de mine.
pielea pergamentoasă abia stă întinsă pe oasele mari…

mâinile sunt negre, ochii obosiţi și roşii.
aceștia sunt singura pată de culoare,
dintr-un portret creionat în cărbune.
părul răvăşit şi netuns.
hainele negre și gri sunt roase la margini,
iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi.

o mână imensă se strânge puternic pe bară.
autobuzul demarează în pârâituri infernale…
praf și iz de transpiraţie.

parcă mi-e şi teamă să respir aerul din jur,
de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri…
ca şi cum te-ai teme să nu te trezeşti, a doua zi,
într-un film alb-negru, care descrie viaţa minerilor
din secolul 18.

ațipesc şi visez…


Un singur pas până la tine

Dragostea este distanţa dintre realitate şi durere.

Robyn Hitchcock

Distanţa-i mică, dorul e mare,
Un singur pas până la tine,
Suspin un zâmbet în alb de floare,
Parfum de roşu, trăiri sublime.

Sărut un umăr, îi mângâi teama,
Fiorul dulce azi îl îmbracă,
Tresare porul, deschide crama
Cu sânge clocotit în teacă.

Pe frunte degetul îţi cântă
O melodie de anvergură,
Aşază nota cea căruntă
În ordine pe partitură.

Un vis topit în obraji rumeni
De taine ascunse în munţii lor,
Un vis ce azi pe frunte-l semeni
Şi-l poleieşti cu praf de por.

Cuprind dulcele din priviri,
În pumni curaţi de răsărit,
Simt zbucium aprig de trăiri,
În braţe pure de asfinţit.

Străbat distanţă de lung dor,
Cu-n singur pas până la tine,
Zâmbesc suspin în alb fior,
Parfum de roşu, trăiri divine.


Gânduri

Un gând este doar o străfulgerare între doua nopţi lungi, dar această străfulgerare este totul.

Jules Henri Poincare

Scriu despre gândurile tale albe, mă joc cu ele, le alint şi le aşez cu grijă în scrinul întregit de vise. Îţi ating gândurile negre, le smulg din rădăcină şi le strivesc în pumni. Unesc gândurile, le privesc, le curăţ de petele durerii pentru a vedea nemurirea visului frumos.
Mă aşez în faţa sufletului tău plin de patimă şi îmi încălzesc trăirile la focul din şemineul existenţei. Pun ramuri de brad peste jarul din inimă şi îmblânzesc dorul, combin culorile sufletului pentru a-i simţi incandescenţa ce-mi cuprinde umerii goi de absenţa ta.
Îţi ating ochii plini de lacrimi pentru a topi primejdia furtunii, îi mângâi pentru ca tu să îmi zâmbeşti în mii de curcubee. Îţi privesc mâinile fragede cum gesticulează bucuria şi le venerez, le ating pentru a simţi tristeţea clipelor când nu au fost alintate.
Adun bucuria şi tristeţea în mâinile mele, iar atingerea mâinilor aduce bucuria vieţii în noi. Contemplu chipul tău duios şi trupul mi se încarcă de tihnă.
Privesc, ating, unesc, amestec, combin toate acestea pentru surghiunirea singurătăţii în doi.


Vreau…

Atât în neliniştea dureroasă cât şi în dorinţa fericită, iubirea este cerinţa unui tot. Ea nu se naşte şi nu rezistă decât dacă o parte rămâne de cucerit. Nu iubim decât ceea ce nu posedam în intregime.

Marcel Proust

vreau să pătrund
cu privirea
templul din faţa mea
pentru a te descoperi
aşa cum am visat

vreau să-mi pui în ochi
lumina gândului tău
doar aşa voi şti
că rătăcirea
îmi va fi străină

vreau să plutesc
în fluidul
precum almandinul
din culoarele trupului tău
pentru întregirea sufletului

vreau să te străbat
de la un capăt la celălalt
fără să mă satur
de infinitul parcurs

vreau să fac
primul popas
la gleznă
îmbătat de seva
ce mă ajută să înaintez
spre fericirea deplină

vreau să gust
cu nesaţ
inserţiile fibrelor de frişcă
încrustate cu bucăţi mari
de căpşună
alintându-mi mâinile
în căutarea lor nebună
de tine

vreau să te învălui
cu braţele iubirii
pentru a te păstra
în dorinţă
la fel de pură şi diafană
precum nufărul

vreau să mă adâncesc
tot mai mult
în imensitatea sufletului tău
pentru a mă salva
din marea mea nelinişte
stâmpărată
doar de ceea ce
simt
savurez
sărut
în interiorul tău.


Ploi de reflecţii

Gandurile sunt umbrele senzatiilor noastre – intotdeauna mai intunecoase, mai goale, mai simple decat acestea.

Friedrich Nietzsche

furtună de gânduri prin ploi de reflecţii
se revarsă în cercuri închise de nori

prin raze de suflet un tril de albastru
adună în palmă durere şi patimi
spărgând cu a timpului gheaţă
oglinda

din ochiul de spumă al clipei ce vine
suntem proiectaţi în visare
departe de lume

modelăm pe măsură de talie coaptă
dorinţe-mbrăcate în coji de mătase
viaţa încalţă odihna de sticlă
călcând pe covoare de ani obosiţi
idei torturate mult prea devreme
sau mult prea târziu

am smuls fericiri infinite
din zâmbet de zile turbate
ce astăzi stârnesc
furtună de gânduri prin ploi de reflecţii


Am împărţit iubirea

Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume şi, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ură; ea generează o existenţă aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conştiinţa voastră. Este conştiinţa voastră filtrată prin corp.

Osho

Am împărţit perpetuu iubirea cu tine,
M-am îmbătat necurmat de arome divine,
Ai decojit visurile pline de fericire
Şi-am fremătat sub palmele gingaşe de împlinire.
Din lacrimi ai smuls extazul iubirii trăite,
Când m-am prosforat fără teamă braţelor tale vrăjite,
Izvor devenind ce-şi urmează cursul firesc,
Spre tine, prin tine, contopindu-ne Dumnezeiesc.
C-un deget duios pe fruntea de rouă aşterni,
Un freamăt lăuntric ce-mi cântă impetuos cum mă chemi,
Iubirea ne-nvăluie, crucifică şi ne îmbată,
Iubirea ne macină şi tot ea ne arată,
Cum să trişăm o viaţă uscată şi posacă.


Te caut în singurătate

Eşti departe, iubito, eşti mult prea departe,
Te caut de veacuri, în singurătate,
Nu am somn nici ziua, nu am somn nici noaptea,
Sperând să găsesc mângâierea, şoapta.

Dimineaţa stau, privesc răsăritul,
Iar spre seară, singur absorb asfinţitul
Şi mă-ntreb mereu trist şi resemnat,
Ce caut de ani, în valul înspumat?

Sunt mereu pe ţărm, privesc către mare,
Caut cu privirea, ceva ce nu doare,
Te caut pe tine şi nu-mi pierd speranţa,
De a te găsi noaptea , poate dimineaţa.

Revin adesea la ţărm cu sufletul cast,
Mă uit către cer puţin întristat
Şi îmi spun că poate într-o zi voi fi,
Cel mai fericit din câţi or trăi.

Sper, deşi speranţa pentru mine-i gri,
Nu e verde sigur şi nicicând n-oi şti,
Dacă ”eu şi tu” ne vom întâlni,
La ţărm dimineaţa pentru a ne iubi.

Îmi doresc din suflet să te întâlnesc,
Pentru ca apusul să nu-l mai găsesc,
Singur în nelinişti ce mă ameţesc,
Căutând iubirea în ritm nebunesc.

Dacă aş dormi, poate aş visa,
Cum va fi de azi toată viaţa mea,
Dacă-ai să apari dintr-un răsărit,
Pentru a deveni un vis împlinit.

Am să-ncerc iubito, să ţin ochii-nchişi,
Întins pe un ţărm sau mergând târâş,
Prin clepsidra-ntinsă pe plaja generoasă,
Ce te desenează nespus de frumoasă.

Ochii ţi-i pictează cu spuma din mare,
Buzele din valuri mari şi-nşelătoare,
Trupul de sirenă mintea-mi invadează,
Prospeţime, inocenţă, frumuseţe, viaţă.

Acest vis sublim sper să se-mplinească,
Mire eu voi fi, tu, a mea mireasă,
Corali şi meduze veşmânt alb şi-au pus,
Martori ne vor fi, naşi, prieteni îs.


Singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezenţa altora, în faţa cărora suntem siliţi bravăm, stăpâniţi de o dorinţă obscură de a stârni în ei îndoiala, deşi ştim bine că asta nu ne foloseşte la nimic

(Marin Preda)


Ai decojit durerea…

Chiar de durerea vrea să pună stăpânire
Și ziua, dar și noaptea de va vrea,
Am gândurile tale pline doar cu iubire,
Ce îmi pansează sufletul și rana sa.

Stă azi tristețea ca vulturul la pândă
Și vrea cu totul ea să mă vâneze,
Îi prind trecutu-n gheare, să-i ajungă,
Nicicând pe noi să nu ne tortureze.

Ai pus sărut pe suflet și ai stins,
Tot ce îmi pârjolea clipa de fericire,
Ce doare-n mine, doare-n tine aprins
Și metamorfozează totul în iubire.

Voi sta ascunsă-n tine ca-ntr-o floare,
E locul unde-mi este cel mai bine,
Iubirea ta strivește tot ce doare
Și protejează astăzi totu-n mine.

Azi plâng și râd cu același gând intens,
Inima se scaldă-n lacrimi de cristal,
Iar ochiul meu de mâna ta e șters,
Lăsând doar zâmbetul pe piedestal.

Ai decojit durerea și-ai preschimbat-o-n fruct,
Din care ne-nfruptăm cu patimă și dor,

Nesomnu-i dat uitării, iei vis cu uzufruct,
Pe care îl plătești cu-n generos fior.

Minunea mea de om, tu, Cristian Lisandru
Ești omul care m-a înțeles deplin,
Ești altruist și înfiorător de tandru,
Tu ești miracolul, un prețios creștin.

Chiar de durerea vrea să pună stăpânire,
Nicicând să ne despartă, ea nu va reuși,
Tu mă săruți pe suflet, răsar din el safire
Și îmi șoptești duios”nicicând ne-om despărți”.

Le-aș cere tuturor ca noi să se iubească,
Iubirea să le fie trăire, vis deplin,
Iar cei răniți ca mine să-nvețe să trăiască,
Ce doare azi în ei, mâine va fi doar viața
Cea plină de senin.

Orice durere are zeci de spectre ce par durere fie. Căci privirea durerii prin prisma orbitoare a lacrimilor împarte un singur obiect în mai multe, asa cum cristalele cu faţete, dacă sunt privite din faţă nu arată altceva decât confuzie, dar văzute oblic, lasă să se distingă o forma.

William Shakespeare


Destinul

Destinul îmi sărută talpa,
Presară catifea pe deget,
Pictează colier pe palma,
Ce-ţi scrie dragoste în cuget.

Destinul îmi oferă hrană,
E pregătită din mult dor,
Îmi face din dorinţă cană,
În care patima are izvor.

Destinul în clepsidră scurge,
Clipele în care mi-ai şoptit,
Cum sângele prin vene curge,
Pompând destinul clocotit.

Destinul mistuie tristeţea,
Şi o transformă-n şevalet,
Apoi pictează tinereţea
Păzită straşnic de-un valet.


Sursa foto – http://www.pixdaus.com

Destinul ne incita la visare,
Din vis ne construieşte scară,
Pentru a urca plini de candoare,
Către iubirea ce azi ne înfioară.

Destinul calm ne suflă-n pânze,
Ca să plutim spre lumea nouă,
Tot el clădeşte pe verdele din frunze,
Speranţa prinsă-n bob de rouă.

Destinul ne înalţă casă mare,
Dintr-un asteroid plin de mister,
Aşterne dragostea-n sertare
Şi –n camere, doar la parter…

Destinul sădeşte în dubii flori,
Ce-ncoronează tâmpla maiestuos
Şi umple gândurile de fiori,
Scăldându-le în trupul tumultuous.

Destinul cade la-nvoială azi cu noi ,
Cei ce iubim nevinovat şi-n somn,
Destinul trimite astăzi ploi,
Să ne iubim, minunea mea de om!

Nu cred într-un destin care cade asupra oamenilor oricum ar acţiona. Dar cred într-un destin care cade asupra lor dacă nu acţionează.

Buddha


Noaptea de mai de Ștefan Octavian Iosif

Dacă e vineri – e poezie pe pâine – Ștefan Octavian Iosif
(11 septembrie 1875, Braşov – 22 iunie 1913, Bucureşti)

Plăsmuiri din basme
M-au împresurat?

Aripi de fantasme
Poate-au scuturat

Aur peste ele?
Cine dete, oare,
Strai de sărbătoare
Gândurilor mele?

Stau încremenit
Parcă niciodată
N-am mai pomenit
Noapte-aşa-nstelată,

Floare de cireş
Mai strălucitoare,
Tril mai fără greş,
De privighetoare!
Luna iese-acum

Şi-n albastra noapte
Ninge-argint pe drum,
Umple tot de şoapte;

Adâncite-n vis
Florile grădinii,
Gingaşul narcis,
Iasomia, crinii,
Trandafirii-nvolţi,

Sub catapeteasma
Uriaşei bolţi,
Îşi unesc mireasma;
Taine din poveşti

Murmură-n fântână…
Unde zăboveşti,
Dulcea mea stăpână?
Tremură de dor

Gândurile mele:
Nu te-nduri de ele
Tu, stăpâna lor,
Care-n orice floare

Pui un curcubeu —
Tu, surâzătoare
Rază-n plânsul meu?


Suntem ceea ce gândim

Cugetul tău sparge toate talazurile grele ale vieții, talazuri ce știu că plutirea printre visuri apăsătoare îmi poate fi fatală. Faci pat de gânduri blânde peste valuri de cuget deznădăjduit și îl convertești în vis inocent semănând pe suflet puf de liniște.

Mă ţii de mână şi-o săruţi,
O pui pe frunte şi îmi cânţi,
Pe-obrazul meu  tu scrii un gând,
„Iubire, rând cu rând!”

Alături de singurul satelit natural al Pământului te rotești în jurul Universului meu halucinant de misterios, pășești pe craterele visurilor atingând sublimul în urma impactului cu meteoriții gândurilor pașnice.

Eu te sărut şi îţi şoptesc,
Om bun la suflet, te iubesc!
Tu îmi răspunzi cu mare dor,
Cuvintele le prinzi din zbor
Şi le aşezi pe orele ce trec de zor.

Vapori de gânduri blânde îmi inundă umerii îmbrăcându-i în lavă de dor adus de zefirul primăverii.
Oftatul erupe din toate ungherele ființei și se metamorfozează în pete de culoare modelând rochie de gânduri dulci şi domoale capturate de înlănțuirea brațelor tale.

Îmi săruţi pleoapa şi-o-ndrăgeşti,
Pătrunzi în gânduri şi-mi zâmbeşti,
Mă iei în braţe, mă iubeşti
Uitând de cele ce-s lumeşti.

Suntem ceea ce gândim, tot ceea ce suntem ia naștere din gândurile noastre, cu gândurile noastre construim lumea.

Buddha


Iubirea naşte legende

UPDATE – DORESC SĂ ÎMPĂRTĂŞESC BUCURIA ACESTUI DAR CU TOŢI MUSAFIRII MEI DRAGI.

mergem ţinându-ne de mână
către o lume creată de noi
unde picioarele se cufundă
în covorul verde odihnit sub roua
ce purifică dureri ştiute
doar de talpa firelor de iarbă
ce gustă cu nesaţ din izvorul
unei iubiri doar de noi trăită
ce a încolţit în suflet de speranţă
hrănită cu linişte şi dor
pe pat fraged de floare-domnească
ocrotită de atingerile sentimentelor
vaporoase şi transparente
spaţiul cosmic ne-a dăruit
acoperământ de stele ce veghează
visele ce se nasc sub autorizaţia
razelor domoale de lună optimistă
în paşi de dans pornim către o viaţă
unde fericirea îşi desface aripile,
bucuria pluteşte pe suflet de nor,
lacrimile devin mii de ani lumină
iar iubirea noastră scrie legende.


Pact cu noaptea

UPDATEDRAGII MEI, TASHA ŞI DAN PĂTRAŞCU, EU VĂ MULŢUMESC FIINDCĂ EXISTAŢI .

UN STROP DE LINIŞTE ŞI IUBIRE…

SĂ FIŢI IUBIŢI!

Iubitule, am aruncat veşmânt de amintire turmentat şi urmăresc splendoarea prezentului nostru cu trupul subjugat de privirea ta.

Este suficient să mă priveşti şi întunericul va radia lumină de dor fervent şi entuziasm suav.

Dulce captivitate vom avea ancorată în meditaţie, acoperită de haină metaforică şi îndestulată cu fericire deplină. Roşu arzător picur pe buzele-ţi uscate de dor pentru mahmureală totală.

Urma paşilor mei nedesluşiţi încă de nimeni altcineva decât de sufletul tău,  au puterea să oprească lacrimile şi să le transforme în vise de iubire.

Am făcut pact cu noaptea pentru un concediu prelungit, iar dimineaţa a hotărât să plece în Eden, pentru ca melodia atingerilor să fie unică în vâltoarea îmbrăţişărilor pline de pasiune.

Curcubeul  naşte cercuri ferecate ploi ce cad peste noi în torente feciorelnice.