Posts tagged “zâmbet

Ezoteric

îi dăruiesc flori vieţii
în fiecare zi
este secretul prin care o menţin
adolescentă
şi modul meu de a-i spune
că îmi place
mereu
la fel de mult
chiar şi atunci
când inima simte
că nu mai poate să ducă
atâtea suplicii
atâta fericire

Geanina Lisandru

citate  geanina lisandru  bucurie

 

 

 


Teii au înflorit, iar eu mă îmbăt de tine

pașii ne sunt numărați
de buzele teilor
sălbăticiți de culoare
mireasma lor macină amintiri
într-o ceașcă cu ceai
pe care o savurăm
fix la ora șapte
seară de seară
încoronați de fulgere
înfiorați de preludiul ploii

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru casnicia


Fericirea de a iubi până la durere

nu am ştiut niciodată
să îmi expun tabloul durerii
poate fiindcă viaţa mea
nu e demnă de o galerie de artă

nu am ştiut nicicând
să dau sensul cuvenit durerii
pentru ca cei din jurul meu
să poată descifra corect mesajul tabloului

expoziţia de astăzi
vă prezintă un singur tablou
între ramele sale
se află inima fiinţei mele
care pulsează durere fericire
viaţă iubire veşnicie

într-o dimineaţă de vineri
cineva a hărtănit tabloul
pentru a-mi fura jumătate din viaţă
a reuşit
cu acordul meu
de atunci continui să trăiesc
cu cealaltă jumătate de inimă
în ea creşte fericirea de a iubi până la durere

dacă şi această jumătate îmi va fi furată
tot cu acordul meu
va rămâne doar conturul unei vieţi inexistente

Geanina Lisandru
citate geanina lisandru fericire


Gândul zilei

Sărbătorile să vă fie înseninate de prezenţa şi zâmbetul celor dragi.
Crăciun desăvârşit! Tuturor.
Geanina şi Cristian Lisandru

25 dec 2014


Dincolo de limite

alergăm neobosit
către orizont germinat din dorinţă şi tentaţii
ispitiţi până la tortură
strângem destinul în clepsidră de vânt
adus de adierea cristalină a independenţei
pe care o trăim dincolo de limite

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru zambet


Gândul zilei

Învăluită de ceaţa dimineţii, păşesc într-o nouă zi de duminică încărcată de frumosul născut din ochii celor care îmi zâmbesc.

Zi magică tuturor!

9 nov 2014


Ploi predestinate

într-un cartier
din vestul oraşului ursuz
ploaia şlefuieşte trotuarul
oxigenează cotloanele orgolioase
aşterne solfegii în paşii
trecătorilor îndrăgostiţi

ascult sunetul sacadat al ploii
fulgerele ciupesc corzile cerului
îmbină notele
compun simfonia zilelor
care ne surprind iubindu-ne
în transparenţa bobului de ploaie

adaug extensii firelor de apă
împletite pe spatele unui oraş
împrospătat de balsamul
ploilor predestinate

Geanina Lisandru

citate geanina lisandru suflet


Remember – Încătuşaţi de erotism

Iubirea care se naşte pe neaşteptate este cel mai greu de lecuit.

Jean de la Bruyere


Imagine

Remember – Misiune îndeplinită

geanina lisandru misiune


Remember – Bungee Jumping

am sfidat gravitaţia
şi am încătuşat timpul curajul experienţa
într-o coardă flexibilă
am sărit
primul salt m-a propagat
în lumea celor
care îmi iau existenţa peste picior
le-am pus la dispoziţie
echipament Vertige
bilete Pentecost
apoi
le-am recomandat o scufundare pe uscat
puţini au trecut testul bărbăţiei
turnul încă mai aşteaptă

al doilea salt
m-a aruncat pe tărâmul falsităţii
toţi îşi zâmbeau
ochii lor sclipeau de afecţiune
împletită cu numeroase calcule
am intrat în jocul lor
am împrumutat o faţă machiavelică
simţeam cum ipocrizia îmi însămânţa grimase
în parcela buzelor
şi-mi felia râsul
care spărgea liniştea oneroasă
în bucăţi de sinceritate

doar trei salturi
mi-a permis bugetul acestei vieţi
ultimul hop
a fost reîntoarcerea pe creasta unui destin
unde bungee jumping

stă prins în coarda
complicat de simplă
a caracterului

Geanina Lisandru


Construim iubirea doar din paLisandru


Ploi de reflecţii

Gandurile sunt umbrele senzatiilor noastre – intotdeauna mai intunecoase, mai goale, mai simple decat acestea.

Friedrich Nietzsche

furtună de gânduri prin ploi de reflecţii
se revarsă în cercuri închise de nori

prin raze de suflet un tril de albastru
adună în palmă durere şi patimi
spărgând cu a timpului gheaţă
oglinda

din ochiul de spumă al clipei ce vine
suntem proiectaţi în visare
departe de lume

modelăm pe măsură de talie coaptă
dorinţe-mbrăcate în coji de mătase
viaţa încalţă odihna de sticlă
călcând pe covoare de ani obosiţi
idei torturate mult prea devreme
sau mult prea târziu

am smuls fericiri infinite
din zâmbet de zile turbate
ce astăzi stârnesc
furtună de gânduri prin ploi de reflecţii


Pe scena vieţii

Azi ai prins în orizont cerc încondeiat de gânduri,
Le-ai topit sub paşii minţii pe distanţe uimitoare,
Fasonând zale albastre presărate printre rânduri,
Înnodând în lanţ de floare pasiune şi candoare.

Circumstanţele ne sunt torturate de invidii,
Zâmbet prins în colţul gurii le subjugă în tăcere,
Le întemniţează-n calcar de uitare printre stridii,
Metamorfozându-le în perle sidefate-n coliere.

Bătălii şi lungi asedii înscriu toţi pe lista minţii,
Nu ne pasă, nu ne temem, ne iubim şi-i de ajuns,
Păşim demn pe drumul unde au păşit cândva şi prinţii,
Ce-au luptat pentru prinţese până soarele-a apus.

Am urcat pe scena vieţii fără teamă, fără mască,
Dăruind fără reţineri tot ce am trăit intens,
Sentimentele descrise fac azi din povestea noastră,
Ceva unic pentru suflet dând iubirii un nou sens.

Mulţi s-au întrebat adesea dacă suntem şi-n real,
Noi le-am spus mereu prin scrieri că suntem şi ne iubim,
Că trăim frumos şi demn, cât se poate de normal,
Că tot ce azi ni se-ntâmplă ne-au fost scrise în destin.

Un scenariu scris în taină cu patimă şi noroc,
Cu decor unde actorii îşi spun replica de zor,
Gustă fericirea vieţii cu amar, dar şi cu foc,
Până se lasă cortina sub lumini de reflector.

Vom păşi spre altă lume, vom fi la fel de reali
Şi ne vom trăi povestea conturată de destin,
Ne vom scufunda în vise printre perle şi corali,
Regizând cu mare artă viaţa proprie în film.

Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, pni, luni şi ani fără simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşa, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi accepta.

Paolo Coelho


Iubire.Iubire.Iubire

Te iubesc și știi prea bine că nici somnul nu mai vine,
Te iubesc și strig cu forța celui ce nu-i e rușine,
Că nicicând așa iubire nu mi s-a mai întâmplat,
Că nicicând în astă lume dragostea n-am mai cântat.

Consultată de mulți medici am fost de când te cunosc,
Ei mi-au spus același lucru ,,rețeta e de prisos”
M-au privit cu indulgență și un zâmbet în privire
Complici mi-au făcut cu ochiul și mi-au spus ,”este iubire”.

„Cât de gravă este starea, timid eu am întrebat?”
,,Viața ta nu-i în pericol, fericirea te-a salvat,
Nu te teme de simptome, nu-s fatale nimănui,
Ele înfig săgeți cumplite în inima omului”.

Amețită, fericită și-împletind picioarele,
Am pornit către niciunde hoinărind trotuarele,
Un coșar cu mult umor și plin de funingine,
Mi-a prins pe un fir de păr noroc fără margine.

Te iubesc așa cum viața mă răsfață, peste normă,
Primești verde din privire și dorința te transformă,
Îmi trimiți iubirea toată, fiorii și patimi grele,
Din bârfe ne facem patul și-o saltea din multe rele.

Muşc avid din tarta vieţii unsă astăzi cu iubire,
Presărată cu secvenţe de la prima întâlnire,
Când tu mi-ai cântat minunea versului „Nebun de alb”,
Când cu milă şi cu groază m-ai iubit pe patul dalb.

Îmbătaţi de fericirea întălnirii nesperate,
Mi-ai şoptit lin la ureche doar cuvinte alintate,
Tu din blog ai făcut scenă şi apoi ai anunţat,
Că iubeşti o fată care inima ţi-a săgetat.

Clipele le-am prelungi pentru o viaţă nesfârşită,
Să ne bucurăm constant de-o poveste împlinită,
E iubirea de poveste ce-o trăim curat, frumos,
E iubirea de poveste prinsă-n versuri furtunos.

Te iubesc şi ştii prea bine că mi-eşti hrană, apă vie,
Îmi fac sufletul fântână ca să-ţi fiu oglindă ţie,
Să te pot privi chiar dacă tu nu eşti cândva cu mine,
Dar vom fi viaţa toată şi la rău, dar şi la bine.

Oricât de dureroase ar fi experienţele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziţi, pentru că, dacă o eviţi – aşa cum fac majoritatea oamenilor -, vei ramane blocat în ego. Atunci viaţa nu îţi va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaştină.

Osho


Dragostea, doar dragostea

Luna , eu şi doar o stea ce liniştea îmi înstela
Şi-n colţ cu vrajă ea purta dragostea, doar dragostea.
Zâmbea pe cerul parfumat un colier carmeolat,
De fericire scânteia dragostea, doar dragostea.

Perdea un nor a tras căzând ca să adulmece un gând,
Un gând ce cu inspir cânta dragostea, doar dragostea.
Un astru doarme liniştit cu-a lui prinţesă de fistic,
Şi dintr-o coajă răsuna dragostea, doar dragostea.

Mă uit atent şi spun uimit,un munte-aici a poposit,
Era doar norul ce păzea dragostea, doar dragostea.
Stârnit de curiozitate stau într-un ochi de simplitate,
Ce printr-o lacrimă scurgea dragostea, doar dragostea.

Când ridic ochiul , ce să vezi, e dimineaţă printre vieţi,
Iar glasul tău îmi mângâia dragostea, doar dragostea.
Trimiţi un zâmbet către mine şi gânduri pline de iubire,
De vină este numai ea, dragostea, doar dragostea.

În dragoste nicio certitudine nu e definitivă… Lucrul acela elementar – sentimentul că eşti iubit – trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greşeală surpă totul în nebunie şi extaz.

Mircea Eliade


Iubește…

Mă-ndrept către fereastră, ating, privesc şi sper
Că-i chipul tău pe-un nor ce-nalţă ochi spre cer,
Iar gândul meu pufos îţi mângâie privirea,
Cu-n deget cald şi blând redându-i strălucirea.

Pe genele-ţi de vată pictez Pasărea Phoenix,
În ochi de cer albastru torn dulcea sevă Onix,
Ating buzele-ţi moi cu roşu curcubeu,
În pletele-ţi întoarse îţi prind Soarele meu.

Stau nemişcat o clipă de teamă să nu pleci,
Apoi te prind de mână, un prag de nor să treci,
Îl modelezi cu fruntea, compresă rece-mi laşi,
Pe dorul ce-mi frământă sufletu-mi nărăvaş.

Îţi croşetez iubirea pe trup din fir de nor,
Te-mbrac şi aştern pe umăr dulce şi blând fior,
O geană tremurândă m-alintă ştrengăreşte,
Întreaga ta fiinţă zâmbeşte cald, iubeşte.

Iubeşte cu puterea talazului ce-şi sparge
Dorinţele spumoase l-atingerea de mal,
Iubeşte ca meduza blândeţea unui val,
Iubeşte aşa cum nimeni nu ştie să iubească,
Cu patimă arzândă, dorinţă nebunească.

A iubi înseamnă a înceta să trăiești pentru tine, a face ca toate sentimentele omenești, teama, speranța, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decât de o singură ființă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nicio limită simțirii, a-ți închina viața unei ființe în asa fel încât să nu trăiești și să nu gândești decât pentru a o face fericită; a turna măreție în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferință și suferința în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicțiile.

Balzac


Roşu de trandafir

În fiecare clipă depui la picioarele mele

Roşu de trandafir,

Îl ating delicat cu degetele şi cu talpa,

Pentru a scrie poveşti de iubire

Pe trupul tău.

Sorbi cuvintele scrise de pe fiecare petală,

Cuvinte ce înfloresc în roşu de trandafir,

Pe care-l torni în obrajii mei

După fiecare sărut,

Iar zâmbetul ce ţi-l dăruiesc ,

Stoarce lacrimi de fericire

Din trupul ce vibrează

La fiecare atingere a mâinilor mele.

Priveşti adânc în ochii mei

Şi extragi doza de aventurin,

Ce conferă echilibru , pace şi inspiraţie

Sufletelor noastre,

Iar roşu de trandafir răspândeşte mereu

Parfum de poezie.

Priviți existența, cu întreaga ei abundență. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienți. Existența este însă abundențămilioane si milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundență. Natura nu este ascetica, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot – în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor… De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care justifice existența lor, în afara faptului aceasta abundență este în însăși firea existenței, această bogătie este însăși esența ei; existența nu crede în sărăcie.

Osho


O nouă zi…

Ai reuşit s-atingi lumea poveştilor cu mâna,

Te uiţi la mine strengăreşte şi îmi repeţi întruna:

„Sunt fericit cum n-am mai fost
Mă simt iubit şi-mi este bine
Doar când sunt lângă tine!”

Îţi stau alături, te privesc,

Îţi sorb din ochi imagini,

Tu îmi zâmbeşti şi mă săruţi,

Trăim povestea de iubire

Ce la chitară o cânţi…

“Şi te iubesc cu milă şi cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru o veşnicie”

Eu scriu de zor un comentariu

Către un cititor fidel,

Îi mulţumesc că ne doreşte

Doar gânduri bune, de poveste.

În noua zi îţi sunt alături

Cu toată dragostea-n priviri,

În suflet şi în gând purtăm

Povestea unei mari iubiri.

„Să iubim nebuneşte tot ce străluceşte pe acest pământ, fiindcă altă viaţă nu ne este cunoscută.”

Euripide

Nebun de alb de Adrian Păunescu


Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(III)

Zilele își urmau cursul, Mara învăța pentru admiterea la facultate. Dorea să reușească printre primii la Arhitectură. Iubea frumosul. Reușita la facultate a scos-o din ,,încremenirea”, în care o lăsase Paul. Anii au trecut, Mara a terminat cursurile Facultății de Arhitectură, dar fiorii dragostei nu-și mai făcură apariția de la despărțirea de omul pe care-l iubise cu toată ființa, Paul.

Astăzi sărbătorea alături de colegii de facultate ultima lor întâlnire în postura de studenți. Flori, zâmbete, fericire pe chipurile absolvenților, nu lipsea nimic din decorul tinereții. Sună telefonul. Mara se opri din verva clipelor ce-i luminau viața. Era Alex, fratele ei.

-Mara, te rog să vii repede, mama…

Nu ascultă până la capăt ceea ce îi spunea Alex, se ridică brusc, își ceru scuze, prinse geanta de un colț și părăsi restaurantul. A ajuns din păcate mult prea târziu. Stop cardiac. Acesta a fost diagnosticul medicului ce a preluat pacienta care decedase din nefericire în drum spre spital. Medicul, o femeie înaltă, cu trăsături delicate, ușor trecută de 27 de ani. I-a vorbit blând Marei și a încercat să o încurajeze. A invitat-o în cabinet, i-a explicat că personalul medical a făcut imposibilul, dar sângele nu a mai fost pompat în organele corpului, nu a mai existat puls, iar pacienta și-a pierdut conștiența și nu a mai putut respira. Pentru a o scoate puțin din starea de durere, Diana, medicul din fața ei, a întrebat-o cu ce se ocupă, cum era mama ei… S-au împrietenit, au făcut schimb de numere de telefon cu promisiunea că se vor căuta, și-au promis că se vor întâlni dacă timpul le va permite.

Urmară zile grele, în care sufletul trăia durerea la cele mai înalte cote, durerea de a pierde cea mai dragă ființă, mama…repeta permanent cuvintele lui Abraham Lincoln ,, Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama”. O nouă săptămână începea, iar sunetul telefonului îi făcu inima să bată cu putere.

-Bună, Mara! Sunt eu, Diana…

-Diana…aaaa, da…iartă-mă, sunt puțin confuză…

-Te înțeleg. Vreau să-ți fac o propunere.Am nevoie de un designer. Eu și soțul meu ne-am întors de curând în țară, am cumpărat o casă pe care vrem să o amenajăm. Avem nevoie de părerea unui specialist. Ce zici?

-Încercăm să ne vedem astăzi, la ora 16 30. E bine?

-E foarte bine. Pe curând, Diana!

Avea emoții, nu înțelegea de ce i se întâmpla acest lucru. O casă impresionantă se desfășura sub privirea ei blândă, cu multe camere, înconjurată de mult verde, verdele pădurii ce-ți împrospătează simțurile și te detașează de agitația orașului în care simți că aerul devine obiect de mare preț datorită poluării. Au stabilit arhitectura fiecărui spațiu din casă, au discutat până în cel mai mic detaliu despre culori,despre unitatea pe care o oferă spațiul casei oferindu-i Marei ocazia să-și desfășoare în voie simțul creativ și forța imaginativa pentru a transforma locul într-un mediu ambiant îndrăzneț.

Știința se face cu fapte, așa cum o casă se face cu pietre; dar o acumulare de fapte nu este o știință, așa cum o gramadă de pietre nu este o casă.

Jules Henri Poincare

(Va urma)


Am desenat

UPDATE – ora 17 45 – DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!“Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan, în vârstă de 34 de ani, a murit, luni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde era internat de săptămâna trecută, fiind în comă” – SURSA MEDIAFAX

UPDATECONSTANȚA OPRINA ARE NEVOIE DE AJUTORUL NOSTRU!

AM CITIT AICI DESPRE CAZUL EI ȘI AM FOST IMPRESIONATĂ NU NUMAI DE SITUAȚIA ÎN CARE SE AFLĂ CI ȘI DE MODUL ÎN  CARE CINEVA ÎI SCRIE DUREREA.

Iubito, mi-ai spus că adori muntele,
Ieri , când dormeai, l-am desenat pe obrajii tăi,
Care s-au înroşit şi au căpătat prospeţime
De la zăpada de pe înălţimile lui.
Iubito, mi-ai spus că adori marea înspumată,
Astăzi, când dormeai, am desenat-o pe trupul tău,
Apoi, l-am învelit cu un cearceaf de spumă,
Ce-ţi mângâia duios trupul catifelat.
Iubito, mi-ai spus că adori cerul înstelat,
Azi-noapte, când dormeai,
Ţi-am desenat pe tălpi Planeta Venus
Şi te-am transformat în Luceafăr.
Iubito, mi-ai spus că adori răsăritul,
Dimineaţă, înainte ca ochii tăi să zâmbească,
Ţi-am desenat în ei Soarele, ca tu să străluceşti
În fiecare dimineaţă a vieţii noastre.
Iubito, mi-ai spus că adori apusul,
În seara aceasta, am desenat în interiorul tău dragostea,
Ca să fiu sigur că ea nu va apune niciodată.
Iubito, mi-ai spus de mii de ori că mă iubeşti,
Am să desenez  toată viaţa pe sufletul tău, iubire,
Atunci când dormi sau îmi zâmbeşti ,
Aprobând măiestria mea de artist visător.

Desenul nu este un exerciţiu al unei dexterităţi deosebite, ci mai presus de toate un mijloc de a exprima stări de spirit şi sentimente intime.

Henri Matisse


Amprente de liniște

e multă liniște o liniște odihnită
de privirea candidă a sufletului tău
de atingerea catifelată a palmelor tale
atunci când îmi mângâi tâmplele gândurilor
expuse permanent cuvintelor
amprentate de terapia somatică
îmi vindeci osteneala cu dragoste ne-ncepută
din care gustăm amândoi la ore grele
în cea dintâi noapte a ielelor viclene
ce vor să ne prindă în horă
spre sluțirea eternă a sentimentelor
ne înfășurăm în zâmbetul cometei Halley
ce va ploua insistent peste noi
timp de șapte decenii meteori de liniște

Nu lăsa viitorul să-ti strice linistea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleaşi arme ale raţiunii cu care lupţi astăzi împotriva prezentului.

Marcus Aurelius


Extreme

mă asaltează gândurile
strânse-n buchetul optimismului
în care prind azi fire de viață
trăită la extreme
leg buchetul cu fundă de dor proaspăt
pe care scriu despre bețiile colosale de iubire
sub astrul selenar
ce a declanșat seisme sentimentale
înfometat de iubire îmi susuri la ureche

„rămâi lângă mine
până la năpârlirea deplină a sufletului învechit
sunt un lup singuratic care te transformă în lună
şi urlă către tine privindu-te în ochi

îți mângăi părul iar tu rupi
un zâmbet solitar de pe fața nevăzută a lunii
îl depui pe peronul sufletului meu
în așteptarea trenului
care ne va conduce către galaxii eliptice

Versurile subliniate cu roşu sunt nu numai rostite ci şi scrise de Cristian Lisandru.

Privesc viața precum un pasager important de pe Titanic: s-ar putea să nu ajung la destinație, dar măcar merg la clasa întai.

Arthur Buchwald



Întotdeauna…

Întotdeauna voi deschide braţele
Atunci când iubirea
Va bate la poarta sufletului meu,
Întotdeauna voi lăcrima de fericire
În clipele când anotimpul iubirii
Se va cuibări în fiinţele noastre
Arse de enigmă şi dorinţă ,
Întotdeauna voi picta mii de culori
Pe feţele lumii pentru ca zâmbetul
Să înflorească pe chipul tuturor
Modelând pentru întreg mapamondul
Veşmânt fin de sentimente şi trăiri
Ce au fost pustiite de durerea neputinţei,
Întotdeauna voi escalada fără rezerve
Formele de relief de pe harta vieţii
Pentru a-ţi mângâia mâinile
Care fac asiduu transplant de dor
Pe epiderma catifelată a gândurilor mele,
Întotdeauna voi face pace cu trecutul
Trăind prezentul şi sfidând posteritatea
Ce se grăbeşte să ne sechestreze
Bucuria de a trăi sute de ani
Acolo unde sufletul îşi întinde aripile.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândesti. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşa, ti-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune “te iubesc” şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.

Gabriel Jose Garcia Marquez


Roua fericirii

Am găsit dimineaţă pe braţul fericirii un bob de rouă,
Rătăcit şi speriat îmi mângâia buzele însetate de febra iubirii.
Am ridicat privirea către tine
Şi am aşternut văl pentru a te arde dorinţa.
Mi-ai poleit privirea cu verdele ochilor tăi
Ce îmi cereau să te hrănesc cu un zâmbet,
Un zâmbet ce-a sădit boabe de rouă în universul inimii.
Sufletul mi-a fost îngenunchiat şi a rostit,
Sporeşte-mi dorinţa, luând din ea, secundă cu secundă,
Sădeşte-o în misterul omenirii, doar de noi ştiut
Pentru ca ea să fie veşnic a noastră.
Nu lăsa privirile curioşilor să o găsească, nici să o atingă,
Fiindcă atunci toate dorinţele vor deveni prizoniere,
Se vor închide în seiful Carului de Foc,
Ce le va pârjoli fără milă, făcându-le fâşii de suflet sfârtecat,
Iar eu voi pleca fiindcă te iubesc cum n-am mai iubit niciodată
Şi mi-e teamă ca dorinţa mea să nu pună stăpânire pe gândurile tale.
Ai luat bobul de rouă în palme,
Iar palmele l-au transformat în dragoste,
O dragoste ce a turnat dorinţă în drumul către inima mea.